Herbart Hoffmen, în lucrarea „Contribuții la studiul glăjăriilor din sudul și estul Transilvaniei” arată că aici au funcționat de-a lungul ultimelor trei secole mai multe „glăjării” dintre care și cea de la Porumbacu atestată la 1625.
Dcumentele perioadei și informațiile orale, arată că în 1830 ca urmare a izolării glăjăriei de la Porumbacu, decade, iar un reprezentant al familiei Fleissig mai avea în proprietate o glăjărie la Ucea și una la Cîrțișoara.
Cea mai veche descriere a glăjăriei din Avrig datează din 1899 și este făcută într-un memoriu adresat autorităților comitatens. În memoriu se arată că glăjăria se află în partea de est a comunei pe un termen de 7 iugăre, situat în imediata apropiere a râului Avrig, al cărui curs de cădere a apei atingea la fabrică o viteză constantă dezvoltând o putere de 50 CP, fiind folosită ca forță hidraulică.
Construcțiile care adăposteau fabrica, cu magaziile și atelierele de strungărie și tocilărie, ocupau o suprafață de 3413mp. În anul 1889 în cadrul fabricii funcționau 8 cuptoare de topit și întindere a sticlei plane, încălzite în timpul topirii cu gaz aerian. Deși tehnologia era rudimentară rentabilitatea fabricii era foarte mare, datorită existenței unei forțe de muncă numeroase și ieftine.